Să fii părinte nu este o sarcină tocmai ușoară, cei care au experiență în acest sens pot garanta că este un lucru cât se poate de adevărat. În ciuda celor mai bune intenții, uneori se poate întâmpla ceva neprevăzut și situația poate să se schimbe radical.
Am pregătit o listă a acestor momente care cu siguranță te vor face să râzi cu gura până la urechi.
1. Prietena mea era cu cel mic la grădina zoologică și la un moment dat un angajat de acolo i-a spus: doamnă, pe copilul dumnevoastră doarme un lemur!
2. Dintr-o neatenție l-am trimis la grădiniță pe cel mic îmbrăcat cu acest pulover. Nu mi-am dat seama cum a arătat până în momentul în care educatoarea nu mi-a atras atenția
3. Am călătorit 9 ore spre Budapesta. Nu e nicio problemă. Suntem deja o familie cu experiență în materie de călătorii lungi
4. Eram în mașină și mâncam semințe. Desigur, aruncam cojile pe geam. Ei bine, ele au găsit repede drumul înapoi
5. Din când în când îl trimit pe soțul meu cu fetița noastră la cumpărături. Uneori se întâmplă și astfel de situații
6. Dumnezeule, nu o merităm deloc pe mama noastră. Ea și-a dorit doar să facem câteva poze de familie. Dar a ieșit asta
7. Am făcut această poză cu familia noastră. Copii noștri au fost bine după acea experiență. Și totuși mai primesc și azi mesaje supărate de la oameni care văd poza, chiar dacă au trecut ani de zile
8. Fetiței mele a început să îi sângereze nasul. Un tampon era singurul lucru bun pe care îl aveam la îndemână pentru această situație
9. L-am găsit așa pe soțul meu. El a mers să o culce pe fetița noastră în vârstă de 1 an