Părinți de nota 10

Ce să faci dacă ești proaspătă mămică și trebuie să revii la muncă

Revenirea la muncă după ce ai născut este dificilă, deoarece timp de mai multe săptămâni, luni și chiar ani de zile n-ai făcut nimic altceva decât să te gândești la copilul tău. Toată viața ta s-a învârtit în jurul lui, a somnului său, a meselor lui, iar mersul înapoi la birou va fi un șoc pentru tine.

Lipsa somnului nu este cea mai grea provocare de care ai parte când ești proaspătă mămică. În acest sens, unele femei consideră foarte greu să se readapteze vieții la muncă, pe când altele se simt ușurate de situație și iau acest lucru ca pe un nou început.

Oricum ar fi, de acum înainte trebuie să începi să te gândești la alocația copilului tău, cine are grijă de el, cine și ce îi dă să mănânce, dacă trebuie să angajezi o dădacă sau să faci în așa fel încât partenerul tău să fie acasă când nu ești tu sau măcar să vine unul dintre bunici la voi. În al doilea rând, va trebui să te reobișnuiești cu drumul spre birou, viața de om care muncește, stresul colegilor și să înțelegi faptul că la muncă treburile au avansat și s-ar putea să nu te mai întorci la aceeași treabă pe care o aveai de făcut înainte.

Dacă urmează să începi din nou viața de om care se duce zilnic la birou, următoarele sfaturi te vor ajuta să te reintegrezi:

Mersul înapoi la birou este stresant, mai ales dacă îți faci griji că vei pierde momente prețioase din viața copilului tău, pentru că în primii ani de viață ei se dezvoltă foarte mult și învață foarte repede, iar unele mame vor să vadă totul. Ca să nu pierzi nimic, asigură-te că oricine stă cu cel mic va face multe poze și filmulețe, lucru foarte important pentru liniștea ta sufletească.

Dacă încă alăptezi, cumpără-ți o pompă de sân pe care să o folosești în baia de la locul de muncă, deoarece altfel vei avea toate bluzele pătate.

Când te vei întoarce la locul te muncă, îți va fi greu inițial să revii acasă după o zi întreagă și să te transformi în mămica iubitoare, de aceea este esențial să găsești un sprijin în cineva. Încearcă să capeți înțelegere și de la șeful tău sau de la departamentul de HR și vezi dacă poți lucra cu jumătate de normă sau măcar de acasă.

Ține-ți prietenii și familia aproape, ca să aibă grijă de copil, și ai răbdare cu tine însăți până înveți noile programe de lucru de la birou sau cum se folosesc anumite resurse.

Oferă timp relațiilor tale să se reînoiască și dacă atât tu cât și partenerul tău lucrați, renegociați treburile casnice și alegeți-vă cu grijă întâlnirile de socializare, pentru că toate aceste lucruri mici vor apăsa acum și mai tare pe umerii tăi.

Cel mai important este să nu ceri prea multe de la tine și să te aștepți la sentimente de anxietate și perioade depresive, deoarece va trebui să-ți alcătuiești o nouă rutină. Ține minte însă că oamenii se pot adapta oricăror condiții și tu, alături de familia ta, vă veți obișnui cu noul program, iar totul va părea normal încă o dată. Toți proaspeții părinți au emoții când trebuie să se întoarcă la muncă, dar este ceva normal și fiecare are ritmul lui de adaptare la noile condiții de muncă și de viață.