Părinți de nota 10

10 obiceiuri sanatoase pe care trebuie sa le invete copilul tau

Fiecare parinte isi doreste pentru copilul sau sa devina un adult responsabil si sanatos.

Pentru ca in copilarie imitatia este modul principal de invatare si cunoastere a lumii, tu poti sa creezi cadrul ideal in care micutul tau sa deprinda niste obiceiuri sanatoase, care il vor ajuta cand se va face mare. Iata care sunt acele deprinderi care ii vor prinde cel mai bine in viata:

1. Nicio zi fara micul dejun

Prima masa a zilei este si cea mai importanta. Un mic dejun echilibrat este esential pentru copilul tau, pentru ca ii seteaza nivelul de energie de pe intreg parcursul zilei. Lipsa acestui obicei poate sa duca la pofta crescuta de mancare si dulciuri, la probleme cu greutatea sau chiar la probleme de concentrare.

2. Invata-l sa consume multa apa

Apa este vitala pentru organism, mai ales pentru unul care inca se dezvolta. Un consum optim de apa ajuta la eliminarea toxinelor din corp, creste nivelul de energie si ajuta la mentinerea elasticitatii pielii si a vaselor de sange.

Daca micutului tau nu ii place apa pentru ca nu are gust, poti sa ii adaugi cateva felii de lamaie sau alte fructe, pentru a-i schimba gustul intr-un mod natural.

3. Transforma spalatul pe dinti intr-o joaca

Un studiu arata ca, desi specialistii recomanda o periere de minimum 2 minute, adultii petrec, in medie, doar 45 de secunde spalandu-se pe dinti. Astfel, cresc sansele sa apara probleme dentare. Daca si pentru copilul tau spalatul pe dinti este plictisitor, transforma activitatea intr-un motiv de joaca.

4. Obisnuieste-l cu activitatea fizica

Un copil care este obisnuit inca de mic cu miscarea o sa pastreze acest obicei de-a lungul intregii vieti. Mergeti impreuna pe jos la scoala, plimbati-va in parc sau iesiti cu rolele in weekend. Alege o activitate placuta pentru el si alocati-va timp pentru miscare in fiecare saptamana.

O varianta potrivita ar fi sa il inscrii la cursurile unui sport preferat: arte martiale, fotbal, inot sau chiar rugby. Este foarte important, insa, sa tii cont de preferintele lui. Daca il vei forta sa practice un sport pentru care nu are nicio tragere de inima, o sa renunte la el cu prima ocazie.

Tehnologia permite acum si copiilor sa faca exercitii fizice sub indrumarea unei aplicatii Android sau iOS. De exemplu, Sworkit Kids este o aplicatie creata special pentru copii. Poate fi instalata pe orice smartphone si foloseste tutoriale si clipuri video pentru a-i ajuta pe cei mici sa-si faca exercitiile.

5. Mergeti la controale de rutina

Conform datelor de la Institutul National de Statistica, un sfert dintre romani au o boala cronica sau o problema de sanatate de lunga durata. O parte dintre acestea ar putea fi prevenite prin simple controale de rutina, care semnaleaza din vreme o problema potentiala.

Ia-l pe copilul tău cu tine ori de cate ori mergi la medic, pentru o consultatie sau pentru a ridica o adeverinta. Cu cat va petrece mai mult timp acolo, copilul va intelege ca e mai important sa isi ingrijeasca sanatatea decat sa trateze problemele si va avea mai multa grija de corpul lui.

In plus, se va obisnui cu atmosfera si nu se va mai teme atunci cand trebuie sa mearga la medic pentru un vaccin sau pentru un control de rutina.

6. Explica-i cat de important e somnul

Pentru unii copii (si parintii lor), somnul poate sa fie o provocare. Daca micutul tau adoarme sau se trezeste cu greu, iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa-i imbunatatesti somnul.

Elimina echipamentele electronice din dormitorul copilului. Acest simplu pas il va ajuta sa doarma mai linistit, fara tentatia unui televizor sau a unei tablete. Transforma somnul intr-o rutina – si nu te abate de la ea. Stabileste o ora fixa pentru somn si pastreaza ritualul cu strictete.

Ajuta-l sa stea departe de orice ecran cu cel putin doua ore inainte de somn, pentru a permite creierului sa se odihneasca. Monitorizeaza copilul pe timpul noptii, pentru a detecta din timp daca are probleme cu somnul.

Si tehnologia vine in sprijinul parintilor: exista tot mai multe aplicatii inteligente care monitorizeaza somnul copiilor. Una dintre ele se numeste Baby Sleep Site App si este disponibila si pentru Android, si pentru iOS.

7. Deschide-i apetitul pentru citit

Chiar daca astazi copilul tau poate sa acceseze orice informatie printr-o simpla cautare pe Google, cartile raman o resursa importanta pentru educatie. Mai mult, daca ii formezi acest obicei, ii deschizi apetitul pentru cunoastere si autoeducatie continua, care ii va fi de mare ajutor la maturitate.

Uite cateva sfaturi care il vor ajuta pe copilul tau sa citeasca mai mult:

Ofera-i mereu timp liber pentru a citi. Daca micutul tau are un program aglomerat, nu va avea niciodata timp sa citeasca, sau va face asta fara chef. Pune-i mereu la dispozitie timpul necesar pentru a citi in liniste.

Citeste-i tu. Este un prim pas inainte pentru a-i deschide apetitul pentru citit, mai ales daca cel mic inca nu are obisnuinta cititului. Pastreaza-ti in fiecare zi timp suficient pentru a-i citi o poveste.

Lasa-l sa aleaga. Poate vei vrea sa ii recomanzi tu o carte copilului tau, dar cel mai indicat e sa il lasi pe el sa aleaga. Pot fi benzi desenate, SF, nuvele istorice… important este sa citeasca.

8. Scoate-l pe copilul tau mai mult in natura

Timpul petrecut in natura ofera foarte multe beneficii. Pe langa aportul de oxigen proaspat, care revigoreaza corpul, o plimbare in aer liber stimuleaza eliberarea de endorfine, hormonii fericirii.

Fie ca iesiti in parc sau ca sa se joace cu alti copii, incurajeaza-l sa petreaca mai mult timp afara si mai putin timp in fata computerului sau a tabletei.

Poti obtine rezultatele perfecte folosind o aplicatie de parenting. Una dintre cele mai bune este DinnerTime App, care se instaleaza si pe telefonul sau tableta ta, si pe cea a copilului tau. In anumite momente ale zilei, aplicatia va bloca smartphone-ul lui pentru o perioada prestabilita de timp.

Nu e suficient sa il lasi fara tableta sau telefon, trebuie sa il si scoti din casa. Poti face asta inventand jocuri noi sau, pur si simplu, participand impreuna cu micutul tau la activitati in natura.

9. Invata-l sa ceara si sa ofere ajutorul atunci cand e cazul

Majoritatea adultilor nu se simt confortabil sa ceara ajutor cand au nevoie, pentru ca se tem sa nu para vulnerabili. Invata-ti copilul ca nu este o slabiciune sa ceara ajutorul, ci un atu. Este normal sa nu stie totul, asa ca sprijina-l atunci cand are nevoie si lasa-i libertatea sa comunice deschis cu tine.

In acelasi fel, trebuie sa ii acorzi si increderea ta. Si poti face asta cerandu-i sfatul sau ajutorul atunci cand se poate. Intreaba-l ce parere are despre un subiect, sau care este culoarea potrivita pentru noua banca pe care ati construit-o impreuna, important este sa il faci sa simta ca participa la decizii. Asta ii va da incredere pe viitor si il va invata ca nu e o slabiciune sa ceara sfaturi.

10. Invata-l importanta rabdarii

Chiar daca suna imposibil ca un copil sa aiba rabdare, aceasta este una dintre virtutile pe care le invatam de mici. Ajuta-l sa inteleaga ca uneori e nevoie de timp si ca nu de fiecare data lucrurile se vor intampla asa cum isi doreste el.

Chiar daca va fi dificil la inceput (va plange, se va razvrati), mentine-ti pozitia. Cu timpul, va intelege ca e important sa aiba rabdare, mai ales daca il faci sa inteleaga de ce e in beneficiul lui.

Aceste 10 obiceiuri sunt baza unui viitor adult sanatos, fericit si independent, care o sa stie cum sa isi poarte singur de grija. Daca vrei ca el sa le deprinda cu usurinta, fa-le impreuna cu el. Nu doar ca o sa le invete mai usor, urmand exemplul tau, dar legatura pe care o veti crea intre voi va fi una trainica.