Părinți de nota 10

Cele mai populare nume de fete din România

Cele mai populare nume de fete din România sunt Maria și Elena. Citește mai jos ce nume mai aleg românii pentru fetițele lor.

Fiecare copil pentru părinții săi este special, fie că este fetiță sau băiat. Iar atunci când alegem numele copilului vrem să fie unul special.

Cele mai populare nume de fete

În 2017 si 2018, părinții au ales cel mai adesea pentru fetițele lor numele Maria, Ioana, Elena, Andreea și Alexandra. Ca și în cazul băieților, cele mai folosite nume de botez pentru fete sunt nume de sfinți, pentru că în credința populară românească se spune că „e bine ca cea mică să poarte nume de sfânt”. Iată ce semnifică fiecare dintre ele:

Maria provine din grecescul Mariam, nume care înseamnă “copil dorit”. Se crede, de asemenea, că numele îşi are originea în Egipt şi că, cel mai probabil, înseamnă “mult iubit”. Probabil cel mai important personaj din biblie, Fecioara Maria purta acest nume și se spune că este unul dintre cele mai „sfinte” nume. În credința populară românească se spune că fetițele ce vor purta acest nume se vor bucura de popularitate din fragedă copilărie.

Elena este un nume ce înseamnă “raza de soare”. În mitologia greacă, Elena era fiică lui Zeus şi a Ledei, iar răpirea ei a cauzat izbucnirea Războiului Troian. Din punct de vedere biblic, Elena este mama Sfântului Constantin şi se spune despre ea că ar fi găsit Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Persoana care poartă acest nume se spune că are abilitatea de a media conflicte, de a lua apărarea binelui și de a găsi soluții în situații importante.

Ioana vine de la “Yochana”, nume evreiesc care semnifica “binecuvântarea Domnului”. De asemenea, se crede că Ioana înseamnă “grație”. Numele are o puternică rezonanță biblică și a devenit foarte comun în perioadă Imperiului Bizantin. Fata care poartă acest nume este veselă și romantică, este visătoare și atentă la frumos.

Andreea provine de la numele grecesc “Andreas”, care înseamnă “războinic”. Numele este foarte popular în Norvegia şi în Spania. O caracteristică aparte a fetei ce poartă acest nume este răbdarea și atenția pentru perfecțiune.

Alexandra este femininul numelui Alexandru. În mitologie, Alexandra era asociată cu Hera. Ea avea întotdeauna o cale de ieşire din orice situaţie și de aceea cele care poartă acest nume sunt considerate fete sau femei descurcăreţe.