Părinți de nota 10

Cum sa ne motivam copiii

„Abandoneaza la cea mai mica dificultate“, „nu se implica in munca pe care o face“, „nu are deloc gustul efortului…“. In fiecare dintre propozitiile de mai sus, parintii se plang de lipsa de motivatie a copilului lor.

Un fenomen care, dupa profesionistii educatiei, loveste tot mai devreme. Societatea performantei si a competitivitatii obliga, spectrul esecului scolar bantuie familiile. Si necazurile parintilor merg mai departe.

„Motivatia scolara este expresia investitiei copilului in viata“, explica psihiatrul Patrice Huerre. „Curiozitatea lui poate, la fel de bine, sa fie incurajata, dar si sufocata – totul depinde de primirea facuta dorintelor sale, emotiilor, mediului cultural si afectiv in care evolueaza. Nu trebuie niciodata sa uitam sa luam in calcul aceste date.“

SA NE ASUMAM ROLUL DE ADULTI

La aceste elemente individuale se adauga greutatea unei culturi ambiante construite dupa principiul placerii, observa psihanalista Catherine Mathelin-Vanier.

Civilizatia noastra, dedicata placerii, nu suporta frustrarea: placerea si reusita trebuie sa fie imediate.

INTRE SATISFACTIA IMEDIATA SI CEA PE TERMEN LUNG

Problema este ca parintii trimit un mesaj dublu copiilor: ei incurajeaza satisfactia imediata si le cer in acelasi timp sa faca eforturi, deci sa renunte, cel putin pe moment, la placere, ceea ce copiii nu vor face niciodata fara a fi constransi!

O analiza impartasita si de sociologul de familie François de Singly, care precizeaza: „Copiii de ieri erau mai disciplinati, dar ma indoiesc ca dorinta lor de cunoastere sau motivatia personala era mai mare.

Trebuiau sa invete pe de rost, si atunci invatau!“; ceea ce s-a schimbat este faptul ca acel cadru disciplinar s-a schimbat, si lipsa de chef a copiilor nu mai este mascata.

Pentru a-i motiva, trebuie sa ii facem sa fie mai activi, mai putine lectii pompoase si teoretice si mai multe cursuri practice, pentru ca pasivitatea si demotivarea merg mana in mana.

Este urgent sa ii scoatem pe copii din letargie!

IN PRIMUL RAND, PARINTII

Atunci, cum sa le dam celor mai mici gustul invataturii, si fratilor mai mari gustul de a se implica in activitatea lor scolara? „Mai ales, sa nu ne transformam in antrenori“, previne Catherine Mathelin-Vanier.

„Pentru ca, spre deosebire de acesta din urma, parintele este prins in afectele si inconstientul sau, el este intr-o relatie prea pasionala cu copilul pentru a da dovada de neutralitate si de seninatate.“

Brigitte Prot, psihopedagog, da cateva idei si „chei“ pentru ca orice parinte sa le poate adapta la cultura sa familiala si la personalitatea proprie. „Pentru a-i ajuta pe copiii lor sa invete, deci sa creasca, parintii trebuie sa isi asume din plin rolul de adulti, de ghizi“, spune ea.

„Este ceea ce copiii asteapta de la ei pentru a gasi placere in interiorul efortului.“ La fiecare varsta, alte prioritati – iata de ce am divizat aceste articole in trei parti: scoala primara, secundara, liceu.

Articole recente

”Aveam o căsnicie fericită. Soţul meu se comporta exemplar, era atent… Copiii noștri au terminat şcoala, s-au căsătorit, iar noi plănuiam să retrăim romantismul tinereţii. Voiam să ne facem o căsuţă la munte, unde să ne retragem la bătrâneţe. Într-o zi, acum 2 ani, în timp ce ne uitam la televizor, soţul meu a spus că vrea să stăm de vorbă. Chiar nu bănuiam că avea să-mi dea o veste atât de rea. Mi-a spus pe un ton calm că e îndrăgostit. La fel de liniştit mi-a povestit cum relaţia lui durează de ceva vreme, că fata e studentă şi că vrea să se mute împreună cu ea