redactia
Când am venit cu băiețelul acasă, o prietenă mi-a spus că am adus acasă un tiran. Deocamdată mic, dar el va crește. De aceea, nu amâna prea mult și adu-l pe lume și pe al doilea. Ei se vor obișnui unul cu altul și nu vor crește egoiști.
Încă nu-mi revenisem după primul copil, iar la al doilea nici nu îndrăzneam să mă gândesc. Mi-am zis: „Încearcă să trăiești cu un tiran” și m-am cufundat în fericirea de a fi mamă.
Inițial, eu și „tiranul” ne-am obișnuit unul cu altul. Apoi, ne-am învățat să ne înțelegem reciproc, apoi ne-am bucurat de primele rezultate. În toată această perioadă gurile rele nu încetau să-mi spună: „Mai așteaptă puțin, va crește și vei vedea ce alintat va fi.”
Însă nouă ne era tot mai interesant unul cu altul. Eu încercam diferite metode de educare cu fiul meu, care a început să meargă foarte repede, iarna umbla desculț prin zăpadă, iar la trei ani a citit prima carte.
„Ești o extremistă, nu mamă!” îmi spuneau vecinele, văzând din nou băiatul fără căciuliță. Toții așteptau nerăbdători, când voi culege rezultatele amare ale educației mele.
Totodată, copilul își încerca mama, cât de rezistentă va fi. O perioadă am soluționat conflictele prin negocieri, metodă care necesită mult timp. Lăsam totul și începeam poveștile.
Într-o zi această metodă nu a mai funcționat și copilul a început să facă crize de plâns isteric. Primul gând a fost să-i aplic o palmă bună. Însă, evitând ispita, pur și simplu am ieșit din cameră și am închis ușa.
Peste câteva clipe s-a liniștit și plin de uimire m-a întrebat de ce am plecat, fiindcă el plângea. „Poftim, plângi cât dorești. Mie nu-mi place asta și am plecat. Dacă oamenii vor să se înțeleagă, ei vorbesc, dar nu plâng isteric.”
A fost prima încercare a puterilor. Potențialul „tiran” a înțeles că solicitările neîntemeiate, exprimate în mod categoric, nu se examinează.
Următoarea încercare a fost magazinul. El m-a dus la cea mai scumpă mașină și mi-a spus cu glas tare: „Mama, cumpăr-o!” Mă revoltasem în interior, dar l-am dus lângă un palton scump și i-am spus: „Fiule, cumpără-mi-l! Mie îmi place…”
Atunci el mi-a zis uimit că nu are bani. Eu i-am zis că la fel nu am bani și rămânem ambii fără lucrurile dorite. A fost de acord, iar de atunci mă întreabă răbdător de fiecare dată dacă ne ajung bani pentru jucării, dulciuri.
El nu făcea crize de plâns isteric, deoarece nu i-am creat o lume aparte, dar îl includeam, în funcție de vârstă, în problemele vieții mele. El nu a fost niciodată „buricul pământului”. El știa întotdeauna, că de el depind multe lucruri. De exemplu, dacă va învăța să-și gătească prânzul, va merge la bunei.
Deseori, însăși mamele nu le permit copiilor să fie independenți, ajutându-i cu orice ocazie. Eu, însă, îl lăsam să se descurce singur. Dacă nu doriți să aveți un copil egoist, fiți dvs. egoiste. Niciodată nu am jertfit totul pentru fiu.
Mai mult, niciodată nu am uitat că fiul meu este bărbat, iar eu sunt femeie. Călătorii se mirau foarte mult, când vedeau cum fiul meu de 5 ani îmi dădea mâna să cobor din autobus. Acum aceste obiceiuri sunt ceva firesc pentru el. Mie îmi place foarte mult copilul meu și nu mă rușinez să i-o spun. El știe că eu sunt gata să-l înțeleg, să-l ascult și să-l susțin. Eu știu toate problemele lui și el pe ale mele.
Niciodată nu am fost pentru copil un idol inaccesibil sau o slugă care îi face toate capriciile. Vroiam să-i fiu prieten. Nu doresc să facă ceea ce mie nu mi-a reușit. Vreau să trăiască o viață interesantă, o viață proprie.
Mereu am făcut lucrurile împreună, eram interesată de preferințele lui și îl susțineam în toate.
Mulți îmi spuneau că nu mă voi recupera după divorț. Însă, nu eram de aceeași părere. Fiul știa că el nu deține monopolul asupra mamei și că eu pot avea viață personală. De asemenea, el știa că lui nu poate să-i fie rău, dacă mama este fericită.
Vecinele mă acuzau că l-am făcut pe copil prea responsabil, că nu am grijă de el.
Da, nu am grijă! Fiindcă l-am învățat la timp să se descurce singur. Nu verific temele, deoarece știu că le va face singur și va aduce doar note de 10. Nici la ședințele de părinți nu merg, deoarece metodele mele de educație nu se încadrează în dogmele școlare,
Știu sigur că nu voi face mâncare de trei ori pe zi, nu voi spăla ciorapii și nu voi călca hainele. Îmi este jale să pierd pentru asta timpul și puterile. Însă voi lăsa la o parte toate lucrurile, toate evenimentele, toate urgențele pentru a citi o carte cu el, pentru a vorbi despre prietenie, despre dragoste și trădare sau pur și simplu de ce o colegă de a lui a venit la azi la școală cu părul roșcat…
